Candida Bucala

Candida Bucala Tratamente Laser Fara Durere la ProDent Clinic Bucuresti


Candida bucala este o conditie medicala ce presupune ca o ciuperca, numita Candida Albicans sa se dezvolte la nivelul cavitatii bucale si a gatului. Aceasta afectiune poate fi cauzata de numerosi factori, printre care fumatul, administrarea anumitor medicamente, sarcina, diferite boli sau aparatele dentare neadecvate. In schimb, candida bucala este destul de comuna si nu pune viata in pericol, insa este important ca pacientii sa evite factorii de risc precum fumatul sau stresul. Printre semne si simptome pot fi amintite diferite formatiuni de culoare alba, cu o structura asemanatoare branzei, localizate in cavitatea orala, la nivelul obrajior, gatului, cerului gurii si limbii.

Candida bucala este diagnosticata de regula, in urma unui control efectuat de stomatolog. Tratamentul variaza in functie de severitatea conditiei si de cele mai multe ori cuprinde medicamente administrate pe cale orala sau tratamente naturiste. Cazurile mai severe sunt intalnite in cazul celor care au sistemul imunitar slabit in urma unei afectiuni. De asemenea, candida bucala poate fi prevenita prin evitarea factorilor de risc.

solutii financiare bun

Ce este candida bucala?

Candida bucala este o afectiune ce presupune dezvoltarea unei ciuperci la nivelul cavitatii bucale si a gatului. Ciuperca este prezenta oricum in gura la orice persoana sanatoasa, insa efectele negative apar atunci cand se deregleaza flora bacteriana, iar aceasta se inmulteste. Atunci cand balanta este dereglata, Candida Albicans se inmulteste, cauzand astfel aceasta infectie.

Care sunt cauzele?

Inmultirea ciupercii Candida Albicans este cea care duce la aparitia candidei bucale. Aceasta este destul de comuna si nu reprezinta o problema decat atunci cand pacientii nu mai pot consuma alimente fara disconfort, cand este afectat sistemul imunitar sau cand au loc pierderi de greutate. De la identificarea primelor semne se recomanda ca pacientii sa se prezinte la un stomatolog, in caz contrar infectia poate rezista pana la cateva saptamani.

Care sunt factorii de risc?

Adultii sanatosi nu pot dezvolta candida bucala decat atunci cand implica cativa factori de risc. Pacientii cu sistemul imunitar slabit sunt cei mai expusi la infectie, iar printre factorii de risc se numara:

  • Diferite afectiuni, printre care diabet, HIV, cancer sau fenomenul gurii uscate
  • Sarcina
  • Administarea anumitor medicamente printre care anticonceptionale, corticosteroizi etc.
  • Transplanturile de organe
  • Fumatul
  • Aparate dentare ce nu au fost ajustate
  • Stresul

De cele mai multe ori candida bucala nu este contagioasa, insa in cazul bebelusilor, mama poate transmite infectia prin alaptare.

Semne si simptome

Candida bucala este caracterizata de un strat albicios la nivelul limbii, obrajilor pe partea interioara, cerului gurii sau gatului. Tesutul din spatele stratului este de obicei inflamat, sensibil si rosu, iar in cazurile mai avansate leziunile sunt dureroase la atingere, in special in timpul alimentatiei. Cele mai generale simptome sunt:

  • Limba alba
  • Gura uscata
  • Senzatia de mancare blocata in gat
  • Inflamatii in jurul dintilor
  • Gust neplacut in gura
  • Respiratie urat mirositoare

In cazurile mai severe, esofagul, care duce catre stomac poate fi implicat, situatie ce cauzeaza dureri la inghitire. Daca o persoana sufera din cauza sistemului imunitar slabit, infectia se poate raspandi si catre alte organe ale corpului. Astfel ca atunci cand simptomele se agraveaza, aparand dificultati la inghitire, febra sau frisoane, trebuie sa se apeleze la un medic.

Diagnosticul candidei bucale

Aceasta afectiune este identificata de catre un dentist atunci cand sunt prezente semnele caracteristice. Pentru a confirma diagnosticul se poate preleva o cantitate redusa a substantei albicioase regasite la nivelul limbii, care sa fie analizata cu ajutorul microscopului. Atunci cand candida este localizata pe gat sau in esofag, aceasta este identificata cu ajutorul endoscopiei.

Tratamentul candidei bucale

Tratamentul aferent este influentat de severitatea situatiei intalnite. Daca infectia este cauzata de factori reversibili precum administrarea antibioticelor, fumatului, aparatelor ortodontice neadaptate sau tratarea necorespunzatoare a diabetului, acesti factori trebuie corectati, etapa ce face parte din tratament. Bebelusii si copiii care prezinta candida bucala, de cele mai multe ori nu au nevoie de tratament. In schimb, in situatia in care infectia este prezenta de mai multe saptamani se pot recomanda anumite medicamente administrate pe cale orala.

In cazul adultilor, in fazele initiale pot combate candidoza bucala cu ajutorul unei ape de gura speciale, in timp ce pentru cazurile mai avansate care au afectat sistemul imunitar se pot administra medicamente mai puternice.

Remedii naturale

Remediile naturale, pregatite acasa au scopul de a scadea factorii de risc si de a preveni dezvoltarea ciupercii.

  • Dintii trebuie periati cu o periuta moale
  • Gura se poate clati cu apa sarata calduta
  • Nu este recomandata folosirea apei de gura achizitionata din comert, deoarece aceata poate altera flora bacteriana a cavitatii orale
  • Aparatele dentare trebuie curatate constant si mentinute curate pentru a le spori durata de viata si a evita numeroase afectiuni
  • Aparatele ortodontice trebuie ajustate periodic
  • Pe perioada administrarii antibioticelor se pot consuma iaurturi ce nu contin zaharuri
  • Consumul de lichide reci sau inghetata este benefic
  • Se recomanda consumul de alimente moi, usor de inghitit
  • Daca simptomele sunt dureroase, se recomanda consumul lichidelor cu paiul

Prevenirea candidei bucale

Aceasta conditie este foarte usor de prevenit in cazul adultilor sanatosi, pur si simplu prin evitarea factorilor de risc ce contribuie la dezvoltarea ciupercii. Astfel pacientii trebuie sa tina cont:

  • Dintii si gingiile trebuie periate constant
  • Pentru a asigura sanatatea cavitatii orale se recomanda si folosirea atei dentare
  • Controalele periodice la dentist sunt benefice
  • Aparatele dentare trebuie sa fie ajustate periodic si mentinute curate
  • Diabetul trebuie tinut sub control
  • Se recomanda evitarea fumatului
  • Alimentele consumate trebuie sa fie sanatoase si sa propuna cantitati reduse de zahar
  • Administrarea de medicamente trebuie limitata, fiind recomandate doar in cazul in care sunt recomandate de catre un medic

Pentru evitarea candidei bucale in randul bebelusilor, biberoanele acestora trebuie sa fie curatate intotdeauna si sterilizate. De asemenea, mamicile care alapteaza trebuie sa fie atente la medicamentele administrate deoarece acestea pot afecta bebelusul. Astfel, inainte de fiecare pastila, trebuie consultat medicul, pentru evitarea tuturor riscurilor.


Program ProdentClinic

Telefon:0720.932.294

Luni- Vineri 09.00 - 20.00
Sambata In baza programarii
Duminica In baza programarii